vineri, 23 septembrie 2011

Intreaba specialistul: Diabetul gestational

Asocierea dintre diabetul zaharat şi sarcină este lipsită de riscuri majore, atunci când diabetul este bine controlat.
Foto: ShutterstockFoto 1 din 1

Cu toate acestea mortalitatea şi morbiditatea perinatală sunt mai crescute la femeile cu diabet, comparativ cu cele fără diabet, motiv pentru care sarcina asociată cu diabetul zaharat este considerată sarcină cu risc fetal crescut şi trebuie monitorizată cu maximă atenţie. În timpul sarcinii există anumite particularităţi ale metabolismului glucidic, în funcţie de vârsta sarcinii. Astfel, în primul trimestru de sarcină există o tendinţă de scădere a valorilor glicemice, după care, de la sfârşitul trimestrului 2, necesarul de insulină să crească constant. Valorile glicemice crescute în perioada pe parcursul sarcinii pot determina apariţia unor complicaţii grave atât pentru copil, cât şi pentru mamă. Astfel, în primul trimestru, hiperglicemia (glicemii peste 150 mg/dl) creşte de 3 ori riscul de producere a anomaliilor fetale şi de 4-8 ori riscul de avort spontan. Malformaţiile congenitale sunt cu 25% mai frecvente dacă sarcina a apărut pe fondul unui diabet necontrolat anterior. Există două situaţii distincte în care diabetul zaharat se poate asocia cu sarcina: sarcina apărută la o femeie cu diabet tip 1 sau tip 2 şi diabetul gestaţional, adică diabetul care se diagnostichează în sarcină şi care poate fi diabet tip 1 sau tip 2.

Monitorizare permanentă
Femeia cu diabet zaharat care îşi doreşte să aducă pe lume un copil trebuie să discute acest aspect cu medicul diabetolog pentru realizarea unui control glicemic şi metabolic optim înainte şi pe tot parcursul sarcinii. Pregătirea sarcinii trebuie făcută prin optimizarea stilului de viaţă, aport caloric şi nutritiv optim, asigurarea unui control glicemic cât mai bun încă din perioada de preconcepţie şi menţinerea acestuia pe toată durata sarcinii. Atât dieta cât şi tratamentul medicamentos al femeii gravide cu diabet vor fi stabilite individualizat, iar în această perioadă controalele trebuie să fie mult mai frecvente, atât la diabetolog cât şi la obstetrician, iar gravida trebuie să acorde extrem de multă importanţă automonitorizării glicemice. Diabetul gestaţional este forma de diabet care apare în sarcină, din această cauză orice gravidă trebuie să efectueze un test de toleranţă la glucoză oral în săptămânile 24-28 de sarcină şi trebuie să se consulte cu medicul specialist diabetolog pentru interpretarea valorilor glicemice. În sarcină, criteriile de diagnostic al diabetului, la fel ca şi obiectivele controlului glicemic, şi măsurile ce trebuie aplicate pentru obţinerea acestor obiective sunt speciale.
Ce măsuri suplimentare trebuie luate?

Deoarece diabetul gestaţional este un factor de risc important pentru diabetul zaharat tip 2, femeia diagnosticată cu diabet gestaţional trebuie să repete testul de toleranţă la glucoză la 6-12 săptămâni după naştere.

Sursa: Prof. Dr. Nicolae Hâncu – Doctor în medicină, Medic primar diabet, nutriţie, boli metabolice CMU Dorobanţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu