Cum scăpam de vergeturi şi burtică după sarcină?
Una dintre problemele pe care majoritatea femeilor o confruntă atât în timpul sarcinii, cât şi după naştere, o reprezintă vergeturile. Dacă şi cum se poate evita apariţia acestora cât timp eşti însărcinată şi care este soluţia pentru a le elimină ulterior sunt întrebările la care cauţi întotdeauna răspuns.
O dată ce constaţi că au apărut vergeturile, nu trebuie să te alarmezi. Acestea pot fi albicioase sau maronii, însă culoarea nu trebuie să te îngrijoreze, deoarece ţine de pigmentul pe care pielea ta îl are. Poţi folosi uleiuri sau creme puternic hidratante, cu vitaminele A şi E, care contribuie la recăpătarea elasticităţii pielii şi ajută la regenerarea fibrelor elastice.
Ceea ce trebuie să ştii este că nu există nici un produs minune care să te ajute să scapi de vergeturi – cu ajutorul produselor cosmetice poţi, cel mult, să reduci apariţia lor.
La apariţia vergeturilor contribuie şi factorii genetici sau dezechilibrele hormonale. De aceea, sarcina, când corpul tău se confruntă cu modificări la nivel hormonal, este o perioadă în care creşte posibilitatea apariţiei acestora.
Pentru a le preveni, ai nevoie de un masaj al zonelor predispuse la apariţia vergeturilor, de un consum ridicat de lichide (peste 2 litri pe zi), pentru a evita deshidratarea, un regim alimentar sănătos, bazat pe legume şi fructe, dar şi de multă mişcare.
A doua problemă cu care mămicile se confruntă după naştere este burtica.După naştere, chiar şi după ce uterul revine la dimensiunile iniţiale, în unele cazuri muşchii nu mai revin la forma de dinainte.
Îţi oferim câteva sfaturi prin care poţi să dai jos burtica fără să faci verun efort mare.
Stai dreaptă, lasă umerii să-ţi cadă şi concentrează-te asupra muşchilor burţii, în timp de îţi tragi burtă, că atunci când vrei să încapi într-o pereche de pantaloni prea strâmţi. Imaginează-ţi că porţi un corset, ale cărui sfori se strâng din ce în ce mai tare. Acest exerciţiu previne şi durerile de spate şi poate fi practicat oricând, fie că citeşti o carte, fie că stai la rând la supermarket. Nu e nimic complicat, dar va contribui la procesul de redefinire al abdomenului tău, făcându-l mai plat şi mai ferm.Dacă uiţi să faci asta de mai multe ori pe zi, leagă-ţi o sfoară în jurul abdomenului, iar când simţi că sfoara devine prea strânsă, îţi vei aminti să-ţi tragic burtă.
Un alt exerciţiu simplu este acela prin care atunci când îţi ţii copilul în braţe, în loc să-l ţii pe lateral, ţine-l în faţă, cu ambele mâini. Nu trebuie să-l ţii aşa mult, dar această poziţie repetată de mai multe ori pe zi, ajută la tonifierea muşchilor abdomenului.
Atunci când stai pe scaun, pune-ţi bebeluşul pe fluierul picioarelor şi prin, mişcări ritmice, ridică-l, apoi coboară-l, neuitând să-l ţii de mânuţe pentru a nu cădea. Este un exerciţiu plăcut şi amuzant pentru copil, iar pe tine te va ajuta să-ţi tonifici muşchii abdomenului şi ai picioarelor.
Stai pe spate şi depărtează-ţi mâinile de corp atât de mult cât poţi. Ridică, pe rând, picioarele în aer la 90 de grade faţă de corp, apoi coboară-le. Este, de asemenea, un bun exerciţiu pentru abdomen, dar şi pentru picioare.
Exerciţiile cardiovasculare sunt importante atunci când vrei să slăbeşti. Dar asta nu înseamnă că trebuie să îţi dedici ore întregi mergând la sală. O plimbare de 10-15 minute cu bebeluşul în port-bebe, te va ajuta să arzi caloriile.
Pont: Dacă ai observat vergeturi proaspăt apărute, dă fuga la cea mai apropiată farmacie şi cumpără vazelină albă. În 3-4 zile, vergeturile vor dispărea. Testat, garantat.
Hidratarea pielii de 2 ori pe zi cu această vazelină va împiedica apariţia vergeturilor noi.
luni, 2 ianuarie 2012
duminică, 1 ianuarie 2012
Laptele de mama E BUN intotdeauna! Copilul suge la cerere, cine recomanda program sa incerce sa manance el din 12 in 12 ore sa vada cum e. Laptele de mama se digera foarte repede in comparatie cu laptele praf, iar in primele saptamani de viata copilul are stomacul cat o nuca, dar are nevoie sa suga mult de la mama pentru a-i regla acesteia productia de lapte. La o saptamana, la trei saptamani si la 3 si 6 luni sunt pusee de crestere, cand copilul plange destul de mult si vrea numai la san. Puseele dureaza de la 3 la 8-9 zile.
In plus, copiii mai vor la san si pentru confortul propriu. E inuman sa le refuzi dreptul de a manca.
Daca are icter, e posibil sa fie mai somnoroasa si sa suga mai greu sau mai rar.
Indiferent cum ar fi, trebuie sa NU respecti un program si sa fii foarte atenta sa atasezi copilul corect la san (cauta pe youtube dupa good latch/ bad latch si gasesti 100 de filmulete). Si pe www.drjacknewman.com gasesti multe exemple foarte bune, plus o gramada de sfaturi utile pentru alaptat.

sâmbătă, 31 decembrie 2011
Ingrijirea lauzei
Lauzia dureaza pana la 6 saptamani.
Dupa nastere naturala, timp de 2 ore trebuie masat uterul. Este ca un glob tare.
Timp de 2-3 ore mai ramanem in sala de nsteri.
De 2 ori pe zi, va trebui sa ne ducem la pansat. Atunci se va verifica uterul, sanii si lohiile.
Pentru ingrijirea epiziotomiei, trebuie folosit Betadine.
Pentru durerile epiziotomiei sunt bune Piafen, Algocalmin, Ketorol.
Vom avea senzatie de usturime la urinare.
Daca ai senzatie de strangere, aplici pungi cu gel.
Lohiile curg timp de 6 saptmani, la inceput sunt sanghinolente (ca un ciclu foarte abundent), apoi vor fi usor sangerii si pana la sfarsit vor deveni seroase.
Dupa 6 saptamani, organismul este preagtit pt o noua sarcina.
Cele care alapteaza, nu le vine ciclul pe toata perioada alaptarii, dar au ovulatie si pot ramane gravide foarte usor.
Constipatia trebuie evitata. Daca ne constipam, luam un laxativ usor si evitam mancarurile care ne-ar putea constipa.
Pentru hemoroizi se poate folosi inca din timpul sarcinii Hemorzon (unguent si supozitoare). Trebuie neaparat sa ne spalam cu apa si sapun dupa fiecare defectie, dupa nastere.
Nu trebuie stat in sezut. Putem sa stamp e un colac sau pe partea stanga. Epiziotomia se face pe dreapta.
Lactatia
Apare in sarcina in primele 24 de ore de dupa nastere.
Suptul stimuleaza producerea laptelui.
Trebuie bauta multa apa.
Ceaiul de anason, fenicul si chimen este bun pentru lactatie. Se poate pune soc in el pentru a avea gust mai bun.
Garmastan este foarte bun pentru sfarcuri. Trebuie indepartat inainte de fiecare alaptare.
Sanii se spala cu apa si sapun inainte de alaptare si se sterg cu un prosop care va fi folosit doar pt sani. Dupa alaptare, se spala din nou sanii cu apa si sapun, se sterg cu prosopul si se da din nou cu Garmastan.
Nu se beau ceaiuri diuretice pe perioada sarcinii.
Dupa nastere, se pierd in jur de 10kg, in primele 6 saptamani. Scapam total de kg dupa 9 luni. 9 luni ai pus, 9 luni dai jos.
Centura / braul nu este recomandat dupa nastere. Dar nici contraindicat nu este. Muschii trebuie lasati sa lucreze.
Daca se naste inainte de termen, lactatia vine mai tarziu, cam la 24, chiar 48 de ore.
La inceput, sfarcurile si de fapt sanii dor destul de tare.
Dup ace mananca bebe, sanii trebuie goliti, sa nu ramana lapte pentru ca se infecteaza si ajunge la mastita. Mastita se face daca nu se golesc sanii.
Pompa este foarte buna pentru golirea sanilor.
Laptele scos se poate pune intr-un container pt a-l da lui bebe mai tarziu, dar asta numai daca plecam de acasa. Altfel, e preferabil sanul.
Se incepe cu colostru, se continua cu lapte de transit si se ajunge la lapte matur.
Laptele matur apare dupa 12-14 zile.
Trebuie dat cat mai mult timp lapte de san. Neaparat timp de 6 luni. Dupa aceea, oragnismul bebelusului face singur anticorpi si nu mai e neaprat nevoie.
Copilul nu trebuie alaptat mai mult de un an.
Mameloanele de silicon sunt bune mai ales pt cele acre nu au sfarc sau au sfarcurile ombilicate.
La inceput, trebuie dat lapte din ambii sani, alternativ.
Ideal este sa goleasca bine sanul astfel inact urmatoarea masa sa fie din celalalt san.
Cand o sa alaptam o sa curga si celalalt san. De aceea, trebui sa avem prosopelul cu noi.
Alpatatul ar trebui sa se faca la cerere, cel putin la inceput. Apoi trebuie aranjat programul lui bebe.
Dupa cezariana, laptele apare cu putina intarziere.
Bebelusul trebuie pus la san cat mai repede dupa nastere.
Alaptarea se va face din 3 in 3 ore, dar nu si noaptea cand bebe ar trebui sa doarma.
Nu trebuie copilul obisnuit cu suzetica.
Bebelusul nu trebuie luat in brate in momentul in care plange.
Cand avem vizite, nu trebuie lasate rudele s ail tina in brate, pentru ca il obisnuieste sa stea in brate. Dupa cateva vizite de genul asta, bebe se obisnuieste sa stea numai in brate.
Bepanthene este bun si pt funduletul copilului, dar si pentru sani.
Beatadine trebuie pt buric.
Cat timp se alapteaza, trebuie eviatte citricele.
Tot ce mancam ajunge la bebelus prin intermediul laptelui.
La 4-6 luni, ar trebui sa ducem bebelusul la ortoped unde sa fie controlat fiecare oscior, de la frontanela pana la falange.

duminică, 25 decembrie 2011

Sta in mainile noastre sa ne fie mai bine, suntem singurii responsabili de fericirea noastra. Fie ca spiritul Craciunului sa ne mangaie inima, sa ne descreteasca fruntile, sa ne aduca iubire, sa ne lumineze mintea pentru a ne face viata mai buna.
Fie ca inima voastra calda sa topeasca zapezile iernii, iar sloiurile de gheata sa se transforme in lacrimi cristaline de fericire, alinand prin lumina si dragoste sufletele cuprinse de melancolia Sarbatorilor de Craciun.
Acum e timpul cand lumea viseaza, spera si crede ca nimic nu e imposibil.
Craciun Fericit!!!
luni, 19 decembrie 2011
Ceaiuri pt sugari
La sugari si copiii mici, precum si mai tarziu, in afectiunile digestive sunt folosite in general ceaiul de fenicul si musetel.
Ceaiul de fenicul actioneaza mai eficient prin zdrobirea semintelor. Semintele nu vor fi oparite decat pentru scurt timp si ceaiul va strecurat cand capata o culoare galben deschisa.
Ceaiul de musetel nu ar trebui preparat din pliculete, ci din flori de musetel pe care le-ai uscat singura sau le-ai cumparat.
Mai putin cunoscute, insa de asemenea foarte bine tolerate, sunt ceaiurile din coji de mere si de macese. Cel din urma se prepara din samburii de macese care au fost curatati de perisori. Samburii de macese se fierb aproximativ 10 minute sau se lasa la inmuiat si apoi se mai fierb doar trei pana la cinci minute.
Copiii beau cu placere si ceai de menta sau roinita. Primul nu este insa potrivit in cazul imbolnavirilor cu varsaturi. Ceaiul de flori de tei are un gust putin mai dulceag, pe care nu toti copiii il agreeaza. Prin adaugarea catorva picaturi de lamaie si miere va fi insa baut de aproape fiecare copil. Acest ceai este indicat mai ales pentru producerea transpiratiei si poate fi benefic in raceli si febra.

duminică, 18 decembrie 2011
Colicile
Nou nascut
Colicile sunt o problema comuna, manifestandu-se la 10- 20 % dintre copiii nou nascuti. De obicei colicile apar fara simptome. Copilul incepe sa planga fara nici o cauza, isi strange piciorusele, se agita.
Starile acestea apar de la 2-3 saptamani si tin pana la varsta de 4 luni. Parintii speriati incearca sa calmeze copilu: il leagana, il plimba, ii canta reusind sa-l opreasca din plans pentru o perioada, apoi problemele reapar.
Copilul este agitat, isi agita mainile si picioarele, se strange ghemuit. Colicile apar de obicei dupa masa sau in timpul suptului. Este stiut ca starea emotionala a mamei se transmite copilul nou nascut, de aceea nervozitatea, panica, oboseala, stresul ii pot creea sugarului neliniste si pot cauza chiar colici.
De ce apar colicile?
O cauza a colicilor poate fi si laptele matern. In timpul alaptarii compozitia chimica a laptelui matern se schimba si astfel sugarul care mananca prea putin se hraneste cu laptele primar concentrat bogat in grasimi si lactoza. Exista cazuri (foarte rare) cand copilul nu poate digera laptele sau are intoleranta la lactoza. In astfel de situatii se va consulta medicul pediatru care poate oferii sfaturi sau schimba formula de lapte. Pentru copiii cu intoleranta la lactoza exista in comert lapte praf fara lactoza.
In incercarea de a prevenii colicile, mamele trebuie sa respecte anumite reguli:
Alaptarea copilului:
Se va face rational - cate 20 minute la masa (10 minute la un san, 10 la celalalt). Este recomandat ca un nou nascut sa fie lasat sa suga atat pana cand el singur refuza sanul sau a adormit. In acest caz mama il va trezi apasand usor pe san. Copilul nou nascut poate sta la san si 2 ore timp in care el va manca doar cateva minute.
Sugarul ar trebui sa goleasca sanul la o masa, iar la cea de-a doua mama sa il puna sa suga la celalalt san. Organismul femeii se va obisnui repede si sanii nu se vor angorja. Mamele trebuie sa fie atente ca cel mic sa apuce corect sanul (cu areola mamara in gura) pentru a se putea hrani usor, fara sa depuna efort si sa oboseasca repede.
Frecventa meselor:
Colicile pot sa apara si din cauza unei alimentatii prea dese. Sugarul care mananca prea mult intr-un timp scurt poate avea colici. De aceea mamele ar trebui sa respecte programul si timpul alocat suptului. Este foarte important, ca dupa fiecare masa, mamele sa tina copilul ridicat in pozitie verticala pentru a putea scoate aerul inghitit in timpul suptului.
Ce poti face:
Daca copilul tau are colici vorbeste cu medicul pediatru, care iti va prescrie unele siropuri speciale precum: Sabb Simplex, Debridat, altele sau ceaiuri impotriva colicilor. Ca mama poti incerca sa bei ceai de chimen si ii poti da si micutului cateva lingurite. Atentie la alimentatia zilnica. Nu manca fructe ce provoaca acidititate: portocale, kiwi, mandarine si evita: muraturile, varza, fasolea, ceapa, usturoi, castraveti.
Intre timp nu va putem recomanda decat multa, multa rabdare si intelegere fata de copil. Cand bebelusul nu se mai opreste incearca sa il asezi cu burtica direct pe pielea ta, el se va incalzi si se va simti ocrotit.
Atentie, trebuie sa stii ca: niciun articol de pe acest site nu inlocuieste vizita la medicul de specialitate. Sfaturile oferite de noi sunt suplimentare si generale, recomandarea fiind ca pentru orice problema de sanatate sa apelati mai intai la medicul dumneavostra in masura sa va prescrie tratamentul tolerat de copilas.

joi, 1 decembrie 2011
ALIMENTATIA IN TIMPUL ALAPTARII
Regimul mamei care alapteaza nu este foarte diferit de cel al gravidei. Este de la sine inteles ca o femeie care alapteaza trebuie sa manance mai consistent decat in mod normal (deci 2000 de calorii cel putin), fara sa fie insa nevoie sa mareasca si cantitatea de mancare.
Calitatea laptelui produs de sanii proaspetei mamici este afectata doar in cazuri extreme de malnutritie sau de consumul excesiv al unui anumit aliment. Insa cantitatea de lapte depinde foarte mult de alimentatia mamei. Mancarea ingerata de o mama care alapteaza nu numai ca ii indeplineste nevoile nutritionale, care sunt mai mari in perioada postnatala, dar ii permite si sa produca lapte. Putem compara o mama care alapteaza cu un atlet participand la maraton, insa diferenta o face durata cursei: 24h a mamei fata de doar 4h a sportivului.
Secretul unei alimentatii corecte in timpul alaptarii consta in consumul alimentelor de baza, care pot ajuta la mentinerea tonusului si sanatatii, pentru a putea oferi copilului tot ce are nevoie pentru o dezvoltare sanatoasa.
Evita alimentele care baloneaza
Este bine stiut faptul ca laptele matern poate fi cauza colicilor bebelusului. Astfel, mancand cat mai sanatos si evitand alimentele care baloneaza (guliile, telina, citricele, ceapa, varza, condimentele, conopida, broccoli, prazul, mazarea, fasolea, bauturile carbogazoase), iti poti proteja sugarul de eventualele colici si poti evita si efectul neplacut pe care il au colicile asupra ta.
De exemplu, unii oameni spun ca usturoiul creste productia de lapte, altii ca ii creeaza gaze bebelusului. Nu exista o regula universala! Fiecare bebelus reactioneaza diferit la alimentele consumate de mama sa. Daca bebelusul este vizibil deranjat intr-o zi, incercati sa va amintiti ce alimente ati consumat in ultimele 24 ore si, daca vi se pare ceva suspect, eliminati-l din dieta pentru o perioada.
Cat mai multe derivate din lapte
Ca si in perioada de sarcina, cantitatea de lapte si de produse din lapte trebuie sa ramana la fel de mare, deoarece acestea sunt bogate in proteine. De asemenea, ele sunt importante in dezvoltarea si functionarea musculaturii copilului si au cel mai mare continut de calciu. O femeie care alapteaza are nevoie de 1200 mg de calciu pe zi, de vitaminele A, B si D benefice pentru oase, creier si piele.
Fructe si legume verzi
Se recomanda consumarea a 2, 3 fructe pe zi - nu mai mult - si limitarea cantitatii de cruditati si salata verde. Excesul de alimente crude poate fi cauza unor tulburari intestinale ale copilului si pot produce un scaun moale. S-ar putea de asemenea, ca bebelusul sa nu aprecieze alimente cu un gust prea pronuntat, cum ar fi varza, conopida, ceapa, ardeiul iute, usturoiul.
Cerealele
Cerealele se asociaza perfect cu laptele, suc de fructe, iaurt, piure de fructe. Majoritatea mamelor le includ la micul dejun al copilului, cunoscandu-le valoarea nutritiva. Nutritionistii recomanda cerealele pentru ca sunt bogate in glucide, in proteine vegetale, in vitaminele din grupa B, ca si in minerale si fibre. Un avantaj in plus: cerealele sunt sarace in colesterol.
Cosumati cinci mese pe zi
Impartiti consumul caloric pe parcursul a cinci mese: mic dejun, pranz, gustare de dupa-amiaza, cina, gustare de seara. Fiecare gustare este o noua ocazie pentru a bea apa, a manca un produs lactat sarac in grasimi si un fruct. De vreme ce corpul mamicii produce lapte continuu, este nevoie si ca ingerarea alimentelor sa se faca in mod regulat.
Importanta hidratarii in timpul alaptarii
Nu uitati importanta odihnei si consumul unui cantitati de lichide mai mari decat de obicei. Acesta vor favoriza productia de lapte. Cresteti consumul de apa, ceai de lactatie cu 1l pe zi, astfel incat sa beti in jur de 2.5 – 3 litri de lichide zilnic. Mamele care alapteaza au oricum tendinta de a le fi sete mai des, mai ales in timpul sesiunilor de alaptare, deoarece o parte din consumul de apa contribuie la producerea laptelui. Insa nu exagerati! Prea mult lichid ingerat poate scadea, de asemenea, calitatea laptelui produs.
Sunt de evitat toate bauturile alcoolice, tigarile si orice alte substante toxice. Evitati cafeaua, ceaiul si toate excitantele.
Un mic ghid zilnic pentru dieta unei mame care alapteaza poate fi:
• lapte, iaurt si branza: cel putin 4 portii
• carne rosie, carne de pasare, peste, oua si alune: cel putin 3 portii
• legume: intre 3 si 5 portii
• fructe: 2 – 4 portii (2 portii bogate in vitamina C si acid folic si 1 portie bogata in vitamina A)
• paine, cereale, orez, paste : 6 – 11 portii
• grasimi, ulei si dulciuri: cat mai putine!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)