vineri, 30 septembrie 2011

Alaptarea


Prin alaptare oferim:
-dragoste
-emotie
-incredere
-relatie

Atunci cand gandesti ca sanul contine numai un rezervor cu lapte care se poate termina sau poate contine lapte care nu este suficient de gras pentru nevoile de crestere ale micutului, ai pornit cu stangul pe drumul alaptarii si poti sa te impiedici.
O mama care alapteaza trebuie sa aiba sustinerea familiei, a cadrelor medicale, a prietenelor cu care intra in contact.

Toate mamele care au avut un bb in burtica vor avea lapte suficient pentru a-l creste!
Exista doar factori defavorizanti care intervin in acest proces!


Cand suntem insarcinate ne gandim cu emotii la momentul nasterii, de multe ori avem emotii negative si incercam sa le estompam, inchipuindu-ne momentele frumoase pe care le vom trai cu micutii la san si in felul acesta ne gasim echilibrul pentru a mai astepta cateva luni sau cateva saptamani pana la momentul unic cand ne vom tine in brate bebelusul.
Uneori ne pastram aceasta stare mult timp si dupa nastere, insa de multe ori mamicile sunt putin bulversate fiindca realizeaza ca a avea un puiut in brate nu este atat de simplu, ca el comunica in felul lui, plansul pe care noi nu il intelegem de la inceput, ne poate crea disconfort sau o stare neincredere.
"De ce plange? Mananca? E suficient laptele meu?E bun?"
Aceasta stare de neincredere a mamei se transmite micutului si in felul acesta el va deveni usor agitat chiar daca are sau nu lapte mama.


Dupa operatie cezariana, sa aveti copilul la san sau in contact cu pielea in prima ora, dupa ce s-a terminat operatia cezariana. Cand va aduce bb, este bine sa il puneti pe pielea voastra pe bb dezbracat tot pentru acei hormoni care ajuta la declansarea lactatiei.


Este important sa ii puneti des la san, sa stea numai in prezenta mamei, langa ea la san, in felul acesta glanda mamara va fi stimulata si se va declansa secretia de lapte mai repede. In primele doua zile necesarul bebelusului nu este mare, iar cantitatea de lapte o va lua mancand putin si des, dar declanseaza secretia de lapte.


Sa ganditi ca laptele nu inseamna numai hrana, ci in primul rand dragoste, contactul cu mama, punand gurita pe sanul mamei regaseste mediul familiar lui, uterul, iar in timp suptul puteti sa il comparati cu primul sarut a lui bb, alinarea cand il deranjeaza ceva:burtica, somnic, dintii. Laptele ii tine de sete, in fct de nevoia lui isi va regla intensitatea cu care suge bb.


Cat timp va suge noaptea?
Cat vrea el, depinde de la copil la copil, fiindca:
1. Suptul de noapte intretine secretia de lapte de peste zi, adica trebuie sa suga noaptea pentru a avea lapte ziua pe termen lung, altfel, in timp secretia de lapte poate scadea.
2. Suptul de noapte la inceput poate fi aliment, dar mai tarziu este contactul cu mama, este nevoia de dragoste, o cauta pe mami cand se simte singur. Putem conditiona nevoia de a fi iubit a unui om si in principal a copilului tau?
Aceasta este diferenta intre acei bebelusi care isi cauta mereu mama peste noapte si altii care sug mai putin, Ca oameni suntem diferiti.


Despre trezirile de noapte, bine ai spus!
Ele sunt mai accentuate in prima luna fiindca este perioada de adaptare la viata extrauterina.
Ei vor fi mai activi in prima parte a noptii, acesta este ritmul lor biologic, in timp il vom invata sa se adapteze ritmului nostru.
Voi puncta cele spuse de voi, cu scuzele ca am eroare de pagina sau netfiindca este al treilea mesaj pe care-l scriu si nu mi-l ia.
Alimentatia din timpul alaptarii nu influenteaza calitatea laptelui. Mama vaslabi, poate sa se carenteze, dar copilul va creste sanatos, vezi mamicile carealapteaza din tarile in care malnutritia e la loc de frunte.

Fumatul este controversat, insa intre a-i interzice unei mame sa fumeze, iarea sa ii dea lapte praf, s-a demonstrat ca beneficiile alaptarii pe termen lungsunt mai mari.

Bebe care se trezeste noaptea si la jumatate de ora dupa nastere
Este important ca bb sa stea langa noi in pat cand il alaptam, iar noi sastam relaxate, gandindu-ne ca putem sta ore cu micutul la san-starea si ceea cegandeste mama creaza starea bebelusului.
Va sta la san pana lasa singur sanul, apoi nu se va dezlipi de mami fiindcava simti acest lucru si se va trezi. Daca mai sta inca 5 min lipit de mami dupace a lasat sanul, va intra intr0un somn profund si nu se va mai trezi imediatdupa alaptare de dorul lui mami.
Cand ne gandim ca este posibil sa nu ii ajunga sanul, primul gest pe caretrebuie sa-l facem este sa cautam un cantar. Daca cantarul spune ca a crescutin greutate conform varstei, inseamna ca micutul doreste sanul fiindca are nevoiede dragoste, vrea sa o "sarute"pe mami, sa ii simta prezenta.
Oare este cazul sa comparam timpul pe care il aloca copilul la san? Noi caoameni avem nevoie de aceeasi "cantitate" de dragoste, deimbratisari?

Cate dintre noi mancam sanatos? Avem grija ce mancam? Cat calciu? Cat fier? Cate vitamine? Ne trezim ca nu mancam nimic toata ziua si seara mancam ce apucam. Insa rezultatele analizelor de sange pot fi normale. De unde are organismul capacitatea de a furniza cele necesare daca noi nu il ajutam? El poate.

Laptele se formeaza la nivelul sanului extragand lichidele din vasele de sange din acea zona. La nivelul acinului sub influenta unui hormon-prolactina, se formeaza laptele.
Intotdeauna va gasi rezerve sa faca un "lapte bun", mama se va carenta, dar fabricuta de lapte va produce tot lapte bun.

Este adevarat ca multe mame subnutrite pot avea copii care nu cresc, dar vorbim de formele grave.


Fumatul in timpul alaptarii
Va pot spune ca la inceputul profesiei mele sfatuiam mamele sa renunte la fumat pentru a-i asigura sanatate, insa multe dintre ele nu o puteau face si atunci renuntau la alaptat.
De ce multe femei nu pot renunta la fumat?
Fiindca fumand ele se calmeaza, iar alaptarea si cresterea unui copil poate sa ii creeze o stare de nesiguranta. Atunci ea se va calma fumand, dupa care va fi la dispozitia copilului. Nu incurajez ca mama sa fumeze, dar ma pot raporta si la alt caz.
O mama incearca sa se lase de fumat fiindca stie ca este cel mai bine pentru copilul ei si isi doreste sa il alapteze. A creste un bb poate sa ii creeze momente de oboseala, neincredere, iar daca are si acea stare de agitatie pe care i-o poate aduce dorul unei"tigari", atunci copilul va fi si mai agitat, va prelua starea mamei.
Primul gand al mamei poate fi ca bb are ceva, cel mai adesea se gandesc ca plange de foame si apeleaza la lapte praf, iar in timp renunta la alaptare fiindca observa ca micutul se poate linisti mai bine cu lapte praf.
De aceea o mamica fumatoare are nevoie de consiliere, de sprijin emotional, astfel incat sa constientizeze ca in timpul alaptarii se declaseaza un hormon care ii permite sa se relaxeze si sa se simta fericita si sa nu mai fie dependenta de efectul de relaxare pe care il induce nicotina.
Sunt mamici care au discutat despre framantarile lor, au avut sustinere in alaptare si au putut micsora numarul tigarilor si au continuat sa alapteze.

Incearca ca in timpul zilei sa ii dai o mai des la san, astfel incat simta ca te vrea pe tine, sa te iubeasca. Daca ai rabdare si iti aloci cateva nopti in care sa nu dormi si sa te ocupi numai de alaptare, vei reusi sa o faci sa suga si noaptea. Ia-o langa tine in pat, sa doarma cu nasul in sanul tau si isi va dori sa manance fiindca te va simti.

Nu uita ca suptul de noapte stimuleaza secretia de peste zi si daca alegi sa nu suga noaptea este posibil ca in timp sa iti scada secretia de lapte.
Cantitatea de lapte pe care o mulgi din san nu este aceeasi cu cantitatea de lapte pe care o gaseste copilul la san, fiindca suputul declaseaza complexul hormonal de producere a laptelui, iar endorfina care se secreta in momentul in care in care gurita bblusului este pe san este responsabila de declansarea celorlalti hormoni.
Niciodata nu este reper cantitatea de lapte pe care o scoatem din san cu pompa.


As vrea sa imi raspunzi la urmatoarele intrebari:
1. Cat de mult iti doresti sa alaptezi? Ce te motiveaza sa faci acest lucru?
2. Cat din timpul tau iti doresti sa il aloci copilului pentru a trece aceasta etapa in care sa poti reduce treptat cantitatea de lapte praf?
3. Cat si cum te sustine familia sau cei care iti sunt alaturi in ingrijirea bebelusului?
4. Cat de des ar trebui sa manance bebelusul tau si cat ar trebui sa stea la san astfel incat sa poti avea si tu o stare de confort?
5. Esti pregatita sa ai cateva nopti, poate sase, nedormite, dedicate total bebelusului tau?


Asa cum ti-au spus fetele, intai trebuie sa iti induci calmul. O poti face sau nu. La fel iti voi enumera cum o poti face:
1.Pompa a fost introdusa in sistemul nostru pentru a suplini suptul bebelusului, asa cum bine ati sesizat multe dintre voi, cand ea este folosita pentru stimularea lactatiei cantitatea de lapte este mica.
Folosim o pompa pentru stimulare atunci cand bb este despartit de mami, cand ea pleaca la serviciu, cand bb e bolnav, cand bb NU POATE SUGE.
Folosim pompa pentru decongestionarea sanului, atunci cand bb nu o poate face si nu o face eficient.
Insa, daca bb poate suge la san, de ce sa ii dam o cantitate de lapte praf, dupa care sa folosim acea chestie mecanica pe sanul nostru?
Ma gandesc la o asociere...gurita este o pompa cu hormoni si efectul guritei bebelusului nu este numai de a desfunda canalele, este de a crea o stare de bine mamei, fiindca declanseaza hormonul endorfina care va relaxa mama si in lant se vor declansa si ceilalti hormoni, prolactina, ocitocina, raspunzatori de productia laptelui.
Sfat concret:
Scoate pompa, redu cantitatea de lapte pe care o suge la biberon, astfel incat sa se trezeasca mai devreme si nu la trei ore.
2. Incearca sa nu gandesti ca laptele de mama reprezinta alimentatie, ca nu trebuie sa VEZI laptele care este in san. Tu vezi cata dragoste iti ofera cineva? O poti cantari in vreun fel? Ai doar dovezi.
Acelasi lucru se intampla si cu bb. Gandeste ca are nevoie de mama lui, ca gurita lui pe sanul tau reprezinta sarutul pe care ti-l ofera, iar tu esti cea care esti la dispozitia lui cat de mult se poate.
Ai incredere in natura, in echilibrul cerere-oferta.
Atata timp cat fata nu mai cere atat de mult lapte din sanul tau prin supt, cum poate produce sanul tau mai mult lapte?
Este confuz.
natura a creat femeia sa poata creste un copil in pantece, la fel ea stie sa il alapteze. Este un echilibru natural intre ceea ce doreste bb al tau si ceea ce ii ofei prin san.
De cand nu mai stie femeia sa alapteze?
-de cand se spune ca bb trebuie sa doarma in patutul lui
-separarea lui bb de mama interfereaza cu reflexul natural de a suge, de astimula glanda atunci cand simte mirosul
mamei
-alimentatia la trei ore, induce mamei un sentiment precum ca ar fi ceva in neregula cu copilul daca se trezeste mai devreme, dar bb la san gaseste dragoste, sete, hrana. Daca el se trezeste mai devreme si plange, tu sti ce vrea el? Poate vrea dragiste si ii dai un biberon cu lapte. In felul acesta pentru mai tarziu poate invata ca nevoia de dragoste o compenseaza cu CEVA de mancare sau ceva dulce.


Sper sa iti fi adus cateva informatii pentru a te relaxa si sa poti sa il tii pe bb non stop la san cateva zile.
Nu folosi cantarul o saptamana, proba suptului este un stres de care nu ai nevoie acum.
Daca plange foarte tare la san, picura lapte praf pe sanul tau si nu ii mai da cantitatea de lapte din biberon, da-l picurat pe sanul tau. Suptul in felul acesta poate dura o ora si jumatate, dar:stimuleaza natural glanda ptr producerea laptelui, reconstruiesti relatia san-dragoste, va fi linistita fiindca mananca si nu se va mai produce confuzia mamelonului cu biberonul.
In felul acesta multe femei au reusit sa faca tranzitia de la biberon la alimentatie exclusiv la san.


Tu treci printr-o etapa in care ai nevoie de sprijin si de raspunsul la multe informatii care pot apare pe parcurs.
Sunt sigura ca fetele vor fi alaturi de tine, iar eu trec sa te sustin, chiar daca cateodata abund cu informatii teoretice, dar stiu din experienta mea ca mamele au nevoie de ele in astfel de momente